Juriu

Dr. Ștefan Busnatu

Prodecan, Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti, Coordonator al Centrului de Inovație și e-Health - UMFCD

O persoană ghidată de dorința de a aduce un aport semnificativ societății, în cel mai important aspect, sănătatea ce îmbină armonios cariera medicală, didactică și de cercetare, cu cea de management și coordonare. Are abilități de lider, este o persoană vizionară, integră, cu o energie constantă pentru inovație și dezvoltare în sănătate.

Este Medic Cardiolog la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, Șef lucrări și Prodecan la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila și crede cu tărie că educația este esențială în dezvoltarea unei societăți solide. Comunică spre a educa, atât prin cursurile si seminariile dedicate studenților, astfel contribuind la educația viitorilor medici ai României, cât și prin social media, presă sau site-ul personal pentru a educa pacienții cardiovasculari.

În anul 2020 a fost reales ca tânăr ambasador al României în prevenție cardiacă (ESC/EAPC) pentru al doilea mandat consecutiv. Dr. Busnatu inițiază și promovează campanii de comunicare pentru a sublinia importanța sănătății inimii și adoptarea unor comportamente sănătoase pe tot parcursul anului. Inspiră oamenii să facă alegeri mai bune pentru inimile lor în fiecare zi. Crede în puterea exemplului, merge zilnic cu bicicleta și face foarte mult sport. Punctează mereu că prevenția este cheia sănătății durabile.

Susține și încurajează inițiativele locale de inovare și colaborare în domeniul medical, fiind Coordonatorul Centrului de Inovație și eHealth, UMFCD prin intermediul căruia generează acțiuni A fost și este implicat direct in proiecte europene de inovație în domeniul sănătății, precum Horizon2020 InteropEHRate și vCare. Acestea vizează crearea de soluții digitale, cu scopul de a face pași mari către o calitate mai bună a vieții pacienților.

Georgiana Coșoveanu

Senior Manager, Governmental & Corporate Affairs, Johnson & Johnson România

Are o vastă experiență națională și internațională în domeniul sănătății, obținută prin poziții de conducere atât în sectorul public, cât și în cel privat. De aproximativ 10 ani, s-a alăturat echipei Johnson & Johnson România, Janssen - Companiile Farmaceutice ale multinaționalei americane, în prezent fiind membru al Echipei Executive de Conducere, Senior Manager Governmental & Corporate Affairs și Covid-19 Vaccine Janssen Country Lead Romania. Are diferite funcții de conducere în cadrul asociațiilor de business și comerț, precum și în industria farmaceutică inovatoare. La nivel european, este membră a comitetelor strategice ale companiei pentru Departamentul de afaceri guvernamentale pe regiunea EMEA, cu sediul la Bruxelles. Anterior, a ocupat pozitii de top management la Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate a Ministerului Transporturilor (1999-2012).
Georgiana a contribuit la dezvoltarea sistemului de sănătate din România, la procesul de integrare a României în Uniunea Europeană, precum și la îmbunătățirea mediului de business și farmaceutic împreună cu autorități naționale, europene și organisme internaționale, prin gestionarea schimbărilor legislative în domeniul politicilor de sănătate și servicii de sănătate, inovație. digitalizare și eHealth, politica medicamentului și accesul pe piață, finanțare, asigurări sociale de sănătate, contractare și rambursare a asistenței medicale, business diplomacy, relații internaționale, strategice și afaceri europene în domeniul sănătății.
Este doctorand în Economie și Afaceri Internaționale, absolventă a Facultatii Relaţii Economice Internaţionale, Academia de Studii Economice din Bucureşti și deține o diplomă de masterat în Instituţii şi Managementul Programelor Europene. Are studii postuniversitare cu specializări în Relații Economice Internaționale, Drept, precum şi studii executive avansate „Leadership în Sănătate” cu dublă diplomă Georgetown University şi George Washington University în Washington DC, USA. A fost research scholar pentru Berkeley California University și a publicat articole privind politici și finanșarea sistemelor de sănătate, împreună cu alți experți internaționali. Absolventă a Programului Senior Executiv în Managementul Inovației în Sănătate Mondială, EIT Health și a Seminarului pentru Lideri, Institutul ASPEN.
Energia, viziunea strategica, excelența, integritatea și diplomația sunt valori care o conduc atât în cariera profesională, cât și în viața personală.

Wargha Enayati

Fondator Enayati Medical City si Cleverage Venture Capital

Dr. Wargha Enayati este medic cardiolog, fondatorul Rețelei Private Regina Maria și al Enayati Medical City, primul ecosistem medical din Romania.

Acesta din urmă nu este doar un proiect innovator în sine, ci un deschizator de drumuri pentru piața medicală din România, consolidand printre altele conceptul de parteneriate medicale de elită, dar și cel de concierge medical. Dr Wargha Enayati este inițiatorul celor mai multe premiere din sistemul medical românesc, de la abonamentele medicale, până la primul oraș medical. De mai bine de 2 ani este membru fondator al Cleverage, fondul de investiții care susține startup-urile medicale.

Experiența sa în business-ul medical este relevantă și inspirațională, de-a lungul anilor derulând o serie de mentorate pe zona antreprenorială.

Diana Loreta Păun

Consilier Prezidențial, Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială a României

Absolventă a Facultăţii de Medicină şi doctor în Medicină a Universității de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, este medic primar endocrinolog și conferențiar universitar la Disciplina Endocrinologie a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila”. A lucrat în cadrul Institutului Național de Endocrinologie “C.I.Parhon” ca medic, cercetător, cadru didactic, iar în perioada 2006-2015 ca manager. Deține un atestat de studii complementare în Managementul Serviciilor de Sănătate și a absolvit programul de master „Management al Sănătăţii Publice şi al Serviciilor de Sănătate”. De asemenea, a urmat mai multe programe de perfecționare în management, de auditor în domeniul calității, de formator și expert în achiziții publice.
Dr. Diana Loreta Păun este membru în asociaţii profesionale naţionale şi internaţionale. A publicat studii şi lucrări științifice în reviste de specialitate recunoscute național și internațional, precum și lucrări în domeniul managementului sanitar. A participat ca director sau membru al echipei în proiecte de cercetare științifică naționale și internaționale precum și în proiecte educaționale și de formare continuă.
Dr. Diana Loreta Păun a fost numită Consilier de Stat la data de 1 iunie 2015, iar la data de 23 decembrie 2019 a fost numită în funcția de Consilier Prezidențial.

Daniel Rosner

Șef de Lucrări, Universitatea POLITEHNICA din București, Progam Manager Innovation Labs

Coordonator al principalului program de pre-accelerare pentru start-up-uri tehnice din țară, Innovation Labs, alături de alte proiecte din zona de educație tehnică.
În 2016, Daniel a mentorat echipa ENTy – câștigătoarea celui mai prestigios concurs internațional de tech pentru tineri - Microsoft Imagine Cup Seattle '16 International Competition.
În 2022, Daniel a co-fondat OxidOS - un start-up de deep-tech in domeniul auto, VC-backed.
Din 2011, coordonează laboratorul de Electronică Aplicată și proiecte hardware InGeAr, cu peste 40 de premii obținute de către studenții îndrumați la competiții naționale și internaționale.
Mentoring Skills:
- Business models;
- Customer discovery;
- Pitch preparation;
- Hardware design;

Mai multe detalii curând